Primul Război Mondial a schimbat harta politică a Europei, cu înfrângerea Puterilor Centrale—între care Austro-Ungaria, Germania și Imperiul Otoman—și cu preluarea puterii de către bolșevici în Rusia în 1917, care în cele din urmă a condus la fondarea Uniunii Sovietice. Între timp, Aliații victorioși din Primul Război Mondial, cum ar fi Franța, Belgia, Italia, Grecia și România, ai dobândit teritorii, și s-au creat noi state naționale prin prăbușirea Imperiilor Austro-Ungar, Otoman și Rus.

Pentru a împiedica un nou viitor război mondial, Liga Națiunilor a fost creată la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Obiectivele primare ale organizației au fost prevenirea unui conflict armat prin securitate colectivă, prin dezarmare, și prin soluționarea diferendelor internaționale prin negocieri pașnice și arbitraj.

            Imperiul German a fost dizolvat în Revoluția Germană din 1918-1919, și s-a instaurat un guvern democratic, mai târziu cunoscut sub numele de Republica de la Weimar. Perioada interbelică a adus conflicte între susținătorii noii republici și adversarii extremiști de dreapta și de stânga. Italia, ca aliat al Antantei, a obținut unele câștiguri teritoriale după război; cu toate acestea, nationaliștii italieni erau iritați de faptul că promisiunile făcute de Regatul Unit și Franța pentru a asigura intrarea Italiei în război nu au fost îndeplinite în acordul de pace. Din 1922 până în 1925, mișcarea fascistă condusă de Benito Mussolini a preluat puterea în Italia cu un discurs naționalist și cu o agendă totalitară și de colaborare între clase⁠ care a abolit principiul democrației reprezentative, a reprimat mișcările socialiste, de stânga și liberale, și a urmărit o politică externă agresivă, expansionistă, care viza transformarea Italiei într-o putere mondială, promițând crearea unui „Nou Imperiu Roman”.

După o încercare nereușită de a răsturna guvernul german în 1923, în cele din urmă Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei în 1933. El a abolit democrația, adoptând o revizuire radicală, motivată rasial, a ordinii mondiale și, în curând, a început o campanie masivă de reînarmare. În acest moment, politologii au început să prezică că un că ar putea izbucni un nou Mare Război. Între timp, pentru a-și asigura alianța, Franța a dat Italiei mână liberă în Etiopia, pe care Italia o dorea ca posesiune colonială. Situația a fost agravată la începutul anului 1935, când Teritoriul Bazinului Saar a fost reintegrat legal în Germania, iar Hitler a repudiat Tratatul de la Versailles, a accelerat programul de reînarmare, și a introdus serviciul militar obligatoriu.

            Pentru a ține Germania în frâu, Regatul Unit, Franța și Italia au format Frontul Stresa în aprilie 1935; cu toate acestea, în luna iunie a acelui an, Regatul Unit a încheiat un acord naval independent cu Germania, relaxând restricțiile anterioare. Uniunea Sovietică, îngrijorată de obiectivele Germaniei de a cuceri zone vaste din Europa de Est, a elaborat un tratat de asistență reciprocă cu Franța. Înainte de a intra în vigoare, însă, pactul franco-sovietic trebuia să treacă prin birocrația Ligii Națiunilor, care l-a știrbit complet. Statele Unite, îngrijorate de evenimente din Europa și Asia, au adoptat Legea Neutralității în luna august a aceluiași an.

            Hitler a sfidat tratatele de la Versailles și Locarno remilitarizând Renania în martie 1936, confruntându-se cu o opoziție minimală. În luna octombrie 1936, Germania și Italia au format Axa Roma–Berlin. O lună mai târziu, Germania și Japonia au semnat Pactul Anticomintern, la care Italia avea să adere în anul următor.